Papricașul, o rețetă delicioasă de mâncare tradițională românească, poate fi preparat din carne de porc, pui, vită sau berbec. Eu am ales să-l prezint pe cel din carne de pui, singurul pe care am avut ocazia să-l gust până acum.
Ingredientele necesare sunt puține, fiind unul dintre felurile de mâncare nu foarte greu de preparat( deși eu nu m-aș încumeta să intru în bucătărie și să-l prepar). Avem nevoie de 1 kilogram de carne de pui, 600g ceapă, 700 ml ulei, 2 linguri de boia dulce, 2 ardei grași, 1 ardei iute și la final trebuie adăugată ”sarea-n bucate”.
Am tras cu ochiul în bucătăria mamei și acum știu să vă prezint modul de preparare: mai întâi se curăță ceapa, se spală și se taie în bucăți mici; la fel se procedează și cu carnea. Ceapa se pune la călit și când devine sticloasă se adaugă și bucățile de carne, se pune un capac și se lasă la înăbușit. Între timp îi acordăm atenție ardeiului gras și ardeiului iute, pe care îi tocăm și împreună cu două linguri de boia dulce, îi adăugăm peste carne. Se toarnă apoi un sos din făină și apă, cât să acopere carnea și se lasă la fiert.
Papricașul este indicat a se servi cu găluște preparate din ou și griș. Știu să dau indicații și despre prepararea acestora: se bat două ouă cu un praf de sare și se amestecă cu griș până capătă consistența de cocă moale. Este bine ca aceste găluște să le amestecăm în papricaș, pentru a prinde gustul mâncării.
Vă urez poftă bună!
loading...
loading...

![1a[1] 1a[1]](http://www.produsin.ro/wp-content/uploads/2009/09/1a1-150x112.jpg)
Zone Studio Oradea
Legenda Marelui Lup Alb
Mitul mesterului Manole
Vulcanii Noroioşi, o curată minune
Romania te iubesc. Inca!
Caracal, un oras "minunat"
Cam mult 700ml de ulei
loading...
loading...
mie parca ceva imi spune ca e mancare traditional ungureasca… buna si copiata
loading...
loading...
Romaneasca sau ungureasca, romanul se bucura de aceasta mancare, atat de mult incat e posibil sa si-o atribuie..
loading...
loading...
GAlustele nu se prepara cu gris, cel putin nu aici in Ardeal, ci cu faina de grau.
loading...
loading...
eu a-si spune mai degraba ca papricasul este o mancare ardeleneasca,saseasca.
sa va spun de ce:
asa ceva se gateste si in austria, la fel cum austriecii fac multe prajituri (cremschnitt) si multe altele facute in casele sasesti.
bunica mea facea cel mai bun papricas cu galuste din faina de grau pe care l-am mancat in viata mea si sunt convins ca nu voi mai manca altul mai bun, la fel cum facea 2 valize de ischler.
valize pentru ca le inchidea cu chia pentru ca altfel le mancam pe toate, si nici asa ceva bun nu am mai mancat de atunci…
loading...
loading...